Ziarul de duminic─â, Nr. 40 (271) / 7 octombrie 2005


Ultima calatorie a parintelui Scrima

 Marius Oprea


Într-un dosar cuprinzând zece volume groase, aflat în arhiva Ministerului Justitiei, se afla povestea stranie si trista a "lotului" Rugul Aprins.

Se gasesc aici actele de condamnare la ani grei de temnita a unor generosi visatori asemeni poetului Vasile Voiculescu sau publicistului Sandu Tudor. Ei sperau atunci, în plina epoca stalinista, sa poata opune comunismului reînvierea valorilor crestine, în întâlniri si discutii care aveau loc la Manastirea Antim; istoria grupului lor, a Rugului Aprins, este una aparte, greu de explicat, de patruns, de înteles pâna la capat în aceasta lume a noastra. Cei care au avut parte de experienta acestei întâlniri rare cu seninatatea, oferita, mi-a spus odata parintele Andrei Scrima, ca "împartasanie de la Dumnezeu, prin îngeri, catre noi", nu o pot uita. Parintele Scrima, el însusi protagonist al acestor întâmplari, avea sa desluseasca astfel sensurile reunirii grupului de la Antim: "lipsa oricarui regulament prealabil alcatuirii lui, absenta de roluri formal distribuite sau ierarhizate, într-un cuvânt libertatea. Cuvântul, verbul, circula cu încântare, am spune, de la unul la celalalt, ca într-o crestere spre înalt a încrederii".

Dupa 47 de ani de la anchetele Securitatii, am regasit, între hârtiile lasate într-o ordine meticuloasa de parintele Andrei Scrima în pastrarea lui Andrei Plesu, mai multe manuscrise. Variante din 1955-1956 ale sonetelor lui Vasile Voiculescu, dedicate de cel din urma "Fratelui Andrei Scrima, din toata inima mea crestina", cât si scrieri ale lui Sandu Tudor din vremea în care acesta îmbracase straiele monahale, devenind ieroschimonahul Daniil. Parintele Scrima le-a scos din tara, salvându-le astfel de la "arestarea" de catre Securitate: "Am scos multe. Doctorul Voiculescu mi le-a dat într-un carnet pe care l-am pus bine într-un buzunar. Poezii numerotate, unele dedicate mie, apoi sonete dupa Shakespeare" - îsi amintea Andrei Scrima. "Eu, Doamne fereste sa-i propun, nici prin minte nu mi-ar fi trecut! A venit si mi-a spus: Am venit sa te rog, daca vrei, sa iei acest caiet. Pe care mi l-a dedicat, «Fratelui Andrei Scrima», alaturi cu o fotografie a lui la care tinea foarte mult. Cred ca era mai putin de o saptamâna pâna la plecarea mea, patru-cinci zile...". Au fost salvate astfel, ca prin miracol, numeroase manuscrise - care se regasesc acum în aceasta mica arhiva a parintelui Scrima. Caci, într-adevar, salvarea poate fi considerata un miracol. În vara anului 1956, presedintele Indiei, Radhakristhan, a avut surpriza sa-l auda pe un tânar calugar, în cursul vizitei sale la Patriarhie, recitând în sanscrita versuri din Katha Uppanishad. Acel tânar, Andrei Scrima, a devenit beneficiarul unei burse de studii în India, unde a plecat în noiembrie acelasi an - autoritatile din România, desi fara încântare, au facut astfel pe placul distinsului oaspete. Printre manuscrisele salvate, semne rare si impresionante ale acelui spirit al Rugului Aprins, care au supravietuit ca prin minune, se afla si un "Imn Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului", din manuscrisele încredintate ucenicului sau Andrei Scrima de catre Sandu Tudor. Reproduc, dupa dactilograma corectata de mâna celui din urma, un fragment din primul Icos al acestui imn: "Cerurile au obosit,/ cu lacrimi si plecaciune/ harazind neprihanit/ carnea Ta din rugaciune,/ vajnic rug nemistuit./ Focul sfânt în Tine cânta/ ca-ntr-o floare de slavire./ Firea prin Tine cuvânta/ dorul ei de izbavire".

Am avut fericitul privilegiu de a avea lungi ceasuri de conversatie cu parintele Scrima, fara a-mi imagina în acele momente ca ele se vor curma atât de repede, prin plecarea sa dintre noi. Aducea ades vorba despre Vasile Voiculescu si cu osebire despre "parintele Daniil", pe care îl rostea accentuând pe "parinte", ca si cum ar fi fost parintele sau, cu o voce calda, adânca si usor graseiata. Îl cunoscuse înainte de a îmbraca straiul monahal, drept Sandu Tudor, la trecerea pragului copilariei, imediat dupa razboi si a ramas fascinat de el întreaga viata - ca, de altfel, toti cei care l-au cunoscut în acei ani la Antim sau, mai târziu, ca staret al Schitului Rarau. "Cu el, venea un stil; pentru el, se împlinea un destin", scria parintele Scrima în ultima sa carte despre parintele Daniil si grupul intelectualilor care se aduna la Antim, despre viata lor marcata de brutalitatea anchetelor Securitatii, de anii de închisoare, cât si de sensurile teologice ale acelei experiente. Aceasta carte este rodul unei revelatii. În 1991, parintele Scrima a primit o noua invitatie în India. Întors la începuturile calatoriei sale initiatice si salvatoare, s-a decis sa-i afle sensurile. S-a întors deci de Pastele aceluiasi an la Manastirea Antim, de unde plecase în toamna anului 1956, apoi a scris-o si i-a asezat titlul: "Timpul Rugului Aprins". Venise, într-adevar, timpul. A mai apucat sa vada publicata istoria acestei calatorii, înainte de a o începe pe cea noua.