Într-un dosar cuprinzând zece volume groase, aflat în arhiva Ministerului Justitiei, se afla povestea stranie si trista a "lotului" Rugul Aprins.
Se gasesc aici actele de condamnare la ani grei de temnita a unor generosi visatori
asemeni poetului Vasile Voiculescu sau publicistului Sandu Tudor. Ei sperau
atunci, în plina epoca stalinista, sa poata opune comunismului reînvierea
valorilor crestine, în întâlniri si discutii care aveau loc
la Manastirea Antim; istoria grupului lor, a Rugului Aprins, este una aparte,
greu de explicat, de patruns, de înteles pâna la capat în
aceasta lume a noastra. Cei care au avut parte de experienta acestei întâlniri
rare cu seninatatea, oferita, mi-a spus odata parintele Andrei Scrima, ca "împartasanie
de la Dumnezeu, prin îngeri, catre noi", nu o pot uita. Parintele
Scrima, el însusi protagonist al acestor întâmplari, avea
sa desluseasca astfel sensurile reunirii grupului de la Antim: "lipsa oricarui
regulament prealabil alcatuirii lui, absenta de roluri formal distribuite sau
ierarhizate, într-un cuvânt libertatea. Cuvântul, verbul,
circula cu încântare, am spune, de la unul la celalalt, ca într-o
crestere spre înalt a încrederii".
Dupa 47 de ani de la anchetele Securitatii, am regasit, între hârtiile
lasate într-o ordine meticuloasa de parintele Andrei Scrima în pastrarea
lui Andrei Plesu, mai multe manuscrise. Variante din 1955-1956 ale sonetelor
lui Vasile Voiculescu, dedicate de cel din urma "Fratelui Andrei Scrima,
din toata inima mea crestina", cât si scrieri ale lui Sandu Tudor
din vremea în care acesta îmbracase straiele monahale, devenind
ieroschimonahul Daniil. Parintele Scrima le-a scos din tara, salvându-le
astfel de la "arestarea" de catre Securitate: "Am scos multe.
Doctorul Voiculescu mi le-a dat într-un carnet pe care l-am pus bine într-un
buzunar. Poezii numerotate, unele dedicate mie, apoi sonete dupa Shakespeare"
- îsi amintea Andrei Scrima. "Eu, Doamne fereste sa-i propun, nici
prin minte nu mi-ar fi trecut! A venit si mi-a spus: Am venit sa te rog, daca
vrei, sa iei acest caiet. Pe care mi l-a dedicat, «Fratelui Andrei Scrima»,
alaturi cu o fotografie a lui la care tinea foarte mult. Cred ca era mai putin
de o saptamâna pâna la plecarea mea, patru-cinci zile...".
Au fost salvate astfel, ca prin miracol, numeroase manuscrise - care se regasesc
acum în aceasta mica arhiva a parintelui Scrima. Caci, într-adevar,
salvarea poate fi considerata un miracol. În vara anului 1956, presedintele
Indiei, Radhakristhan, a avut surpriza sa-l auda pe un tânar calugar,
în cursul vizitei sale la Patriarhie, recitând în sanscrita
versuri din Katha Uppanishad. Acel tânar, Andrei Scrima, a devenit beneficiarul
unei burse de studii în India, unde a plecat în noiembrie acelasi
an - autoritatile din România, desi fara încântare, au facut
astfel pe placul distinsului oaspete. Printre manuscrisele salvate, semne rare
si impresionante ale acelui spirit al Rugului Aprins, care au supravietuit ca
prin minune, se afla si un "Imn Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului",
din manuscrisele încredintate ucenicului sau Andrei Scrima de catre Sandu
Tudor. Reproduc, dupa dactilograma corectata de mâna celui din urma, un
fragment din primul Icos al acestui imn: "Cerurile au obosit,/ cu lacrimi
si plecaciune/ harazind neprihanit/ carnea Ta din rugaciune,/ vajnic rug nemistuit./
Focul sfânt în Tine cânta/ ca-ntr-o floare de slavire./ Firea
prin Tine cuvânta/ dorul ei de izbavire".
Am avut fericitul privilegiu de a avea lungi ceasuri de conversatie cu parintele
Scrima, fara a-mi imagina în acele momente ca ele se vor curma atât
de repede, prin plecarea sa dintre noi. Aducea ades vorba despre Vasile Voiculescu
si cu osebire despre "parintele Daniil", pe care îl rostea accentuând
pe "parinte", ca si cum ar fi fost parintele sau, cu o voce calda,
adânca si usor graseiata. Îl cunoscuse înainte de a îmbraca
straiul monahal, drept Sandu Tudor, la trecerea pragului copilariei, imediat
dupa razboi si a ramas fascinat de el întreaga viata - ca, de altfel,
toti cei care l-au cunoscut în acei ani la Antim sau, mai târziu,
ca staret al Schitului Rarau. "Cu el, venea un stil; pentru el, se împlinea
un destin", scria parintele Scrima în ultima sa carte despre parintele
Daniil si grupul intelectualilor care se aduna la Antim, despre viata lor marcata
de brutalitatea anchetelor Securitatii, de anii de închisoare, cât
si de sensurile teologice ale acelei experiente. Aceasta carte este rodul unei
revelatii. În 1991, parintele Scrima a primit o noua invitatie în
India. Întors la începuturile calatoriei sale initiatice si salvatoare,
s-a decis sa-i afle sensurile. S-a întors deci de Pastele aceluiasi an
la Manastirea Antim, de unde plecase în toamna anului 1956, apoi a scris-o
si i-a asezat titlul: "Timpul Rugului Aprins". Venise, într-adevar,
timpul. A mai apucat sa vada publicata istoria acestei calatorii, înainte
de a o începe pe cea noua.