Orizont, Nr. 1 / ianuarie 2007


Ovidiu Cotrus – începuturile literare

 Alexandru Ruja


Cronica editiilor

Alexandru Ruja

 

Ovidiu Cotrus – începuturile literare

 

Ovidiu Cotrus (n. 24 februarie 1926, Oradea – m. 12 septembrie 1977, Cluj) este de mult timp o legenda. Pentru cei tineri, care îl stiu doar din carti, Ovidiu Cotrus poate parea o fiinta neverosimila prin capacitatea de a acumula cultura, un renascentist cazut în mijlocul framântatului secol douazeci poate doar pentru a arata ca omul are deschideri nelimitate spre cultura, pentru a dovedi ce înseamna nobletea intelectuala si daruirea pentru oameni. Precocitatea intelectuala a devenit productiva – Ovidiu Cotrus citea, la vârsta adolescentei, Critica ratiunii pure. La opt decenii de la nastere  prezentarea începuturilor literare completeaza opera (si asa putina, datorita cauzelor de acum cunoscute) si aduce în atentie o perioada necunoscuta si necercetata din activitatea sa.

Elev la Liceul „Moise Nicoara? din Arad, Ovidiu Cotrus devine cunoscut în mediile culturale prin colaborarea la presa aradeana. Locuia în casa lui Aron Cotrus, iar vasta biblioteca a acestuia îi statea la dispozitie. Desi intrat într-un con de umbra datorita dezvoltarii pe care o lua Timisoara, Aradul pastra, înca, orgoliul centrului care a pregatit Unirea din 1 Decembrie 1918.  În vremea dintre cele doua razboaie puteau fi vazuti, la manifestarile culturale (la multe erau ei însisi autori) sau pur si simplu la plimbare pe elegantul corso din urbea de pe Mures, Aron Cotrus  si Franyó Zoltán,  Perpessicius si Al.T. Stamatiad, sculptorul Romul Ladea si pictorul Cornel Minisan, pianista Elisabeta Cotrus si pictorita Letitia Stamatiad.

 

În oras reverbera înca gloria unor publicatii ca „Românul? si „Tribuna?.  La 1 septembrie 1943 apare ziarul „Tribuna Româna? ( se precizeaza ca apare sub conducerea unui comitet; administrator delegat – Dr. Octavian Lupas; redactia si administratia: Bd. Regina Maria, 19; înscrisa în reg.[istrul] publ.[ic], Trib.[unalul] Arad sub no. 43/1943), de care se leaga începuturile literare si publicistice ale lui Ovidiu Cotrus. În primul numar din „Tribuna Româna? semneaza Stefan Aug. Doinas, Petru Sfetca, Petre Pascu, Ion Oana, Octavian Lupas, Aurel D. Bugariu, Olga Caba, Victor Eftimiu, Petre Bucsa, Dumitru Savu, Alexandru Crisan, Gh. Motiu, Ilie Daianu s.a. Colaborarea lui Ovidiu Cotrus la „Tribuna Româna? începe odata cu numarul din 4 septembrie 1943 (cu un reportaj teribilist, în colaborare), dar prima cronica literara o publica în numarul 7 al ziarului (miercuri, 8 septembrie 1943). Pe aceeasi pagina cu cronica lui Ovidiu Cotrus este publicata poezia Fluturi de noapte de Stefan Aug. Doinas si este anuntat volumul Nebanuitele trepte de Lucian Blaga. Ovidiu Cotrus scrie despre volumul Poeme de razboi de Radu Gyr (Editura Gorjan, 1943). Cu toata frenezia începutului si o oarecare obstinatie cu care vrea sa-si demonstreze propriul adevar, un limbaj critic stapânit cu eleganta, o fixare pe elemente de estetica a poeziei caracterizeaza acest text al adolescentului de saptesprezece ani. Dar, faptul ca Ovidiu Cotrus se poate ridica la nivelul discutiilor mai generale de estetica si filosofie a artei se observa în celelalte texte publicate în „Tribuna Româna?: La portile misterului (nr.21, sâmbata, 25 septembrie, 1943), Razboiul antipoetic ?... (nr.49, vineri, 29 octombrie, 1943), Iarasirazboiul antipoetic (nr. 54, joi, 4 noiembrie, 1943), Note despre spiritul contemporan (nr.57, duminica, 7 noiembrie, 1943). O recenzie la numarul cinci al revistei „Saeculum? arata atentia cu care urmarea si alte publicatii, mai ales de filosofie, literatura si estetica (nr. 39, sâmbata, 16 octombrie, 1943). Aceste texte sunt ca si necunoscute, ramânând în paginile ziarului aradean, dar  ele marcheaza începutul activitatii literare a lui Ovidiu Cotrus.

 

 La portile misterului se subintituleaza note despre poesie si este un breviar de poetica. Textul este deopotriva didactic prin explicatia clara data cititorului si captarea afectiva a acestuia, dar si de altitudine estetica prin capacitatea de a discuta la nivelul ideilor cu extins caracter de generalitate.

 

Ceea ce demonstreaza Ovidiu Cotrus, dupa un periplu imaginar folosit ca exemplu si baza de discutii si generalizari,  este  foarte apropiat (uneori identic) de ceea ce vor sustine despre poezie cerchistii, când îsi vor configura estetica literara. Poesia adevarata este  o puternica interiorizare, sustine tânarul teoretician, si nicidecum o reproducere a realului, care poate fi, însa, un stimul. Ea este, în esenta, un act spontan, iar munca pe text nu are alt rol decât a acorda cât mai bine relatia fond-forma, crearea unui continut poetic care sa reveleze cât mai exact sensuri ale marelui mister universal. În consens cu viziunea modernista, poesia este inefabil si sugestie. Desigur, sunt multe lucruri reluate din lecturi, dar si destule intuitii. Important este de sesizat spatiul cultural larg în care se misca la aceasta vârsta Ovidiu Cotrus.

 

„Adevarata poesie este pura interiorizare, izvorâta din acest le moi profond  bremondian, este sens ascuns care, exprimat prin limbaj notional, pierde din intensitate. De aceea ea nu trebuie judecata numai prin ceea ce ne comunica direct, ci mai mult prin ceea ce ne poate sugera, introducându-ne în zonele inexprimabile ale lirismului rarefiat pâna la incandescenta si relevându-ne acel quelque chose d´inefable, pe care numai arta ni-l poate descoperi. [...] Mallarmé este poetul care a reusit sa gaseasca întotdeauna cele mai sugestive cuvinte, fapt pentru care a fost denumit le magicien des mots. Prin limbaj luam cunostinta de transfigurarea lumii exterioare, asupra careia se proiecteaza peisagiul interior al creatorului. Baudelaire are o lume exotica, Poë una fantastica, Rilke una mistic-panteista, Claudel una spiritual-catolica, Jammes si Esenin una rustica, toate ridicate pe planul valorilor vesnice prin harul acestor mari creatori, care au reusit sa patrunda în labirinturile luminoase ale palatului împaratesc. Cuvintele lui André Breton poesia este un miracol sunt, deci, din nou adeverite.

 

Cea mai frumoasa fecioara le-a deschis portile necunoscutului, acolo unde suflarea muritorului de rând nu poate patrunde, întarind acel postulat spiritual, enuntat de marele nostru poet Vasile Voiculescu: Nu este mântuire decât prin frumusete.?

Capacitatea de generalizare si esentializare, înclinatia de a urca spre gândirea filosofica, usurinta cu care se misca printre ideile unor mari gânditori se observa si în Note despre spiritul contemporan, în care tânarul Cotrus încerca sa sintetizeze liniile culturale ce caracterizeaza lumea medievala si lumea moderna de la Descartes încoace. O sinteza care vroia sa evidentieze începuturile unei alte epoci culturale, un spirit contemporan dincolo de modernitate, caracterizat printr-o deplina libertate.

 

„Lumea medievala reprezinta în acest proces teza caracterizându-se prin predominarea exlcusiva a credintei. Formula care rezuma aceasta epoca era vestitul credo quia absurdum a lui Tertulian, expresie fidela a unei mentalitati, prin esenta religioasa.?

În analiza sa, Ovidiu Cotrus accentueaza pozitivismul lumii moderne, cartesianismul,  primatul ratiunii, o îndepartare de metafizic pe care el o gaseste chiar în sistemul filosofic kantian, considerat, de altfel, una dintre marile realizari ale epocii moderne. Un anumit exclusivism exista în raport cu viziunea asupra ratiunii, dar el vine dintr-o  exaltare specifica vârstei. Rationalismul excesiv a nascut, cum era firesc, o evidenta reactie, polul opus reprezentându-l sustinatorii irationalului. Ovidiu Cotrus gaseste în libertatea meditatiei metafizice una din coordonatele esentiale ale noii epoci. El se dovedeste un bun cunoscator al orientarilor din filosofie si înainte de a ajunge student l-a citit cu atentie pe Lucian Blaga. Cunoasterea intuitiva prin irationalul artei este o dimensiune esentiala în teoria cunoasterii blagiene. Blaga însusi se raliaza unei orientari cu predominanta în filosofia europeana a timpului.

 

„Lumea noua e o lume metafizica si, deci, o lume a libertatii spirituale, o lume în care toate facultatile au dreptul la existenta, pentru ca nu mai exista încercuiri dogmatice, nici scolastice, nici pozitiviste, pentru ca personalitatile care o reprezinta, peste orice deosebiri de structura, sunt arsi de aceeasi febra a cunoasterii, pe care si-o satisfac în diferite moduri – fie prin marile certitudini ale credintei, fie prin problematica rationala – fie pe drumul cerului, sau pe panta infernului. De un secol întreg aceasta lume se naste. Poeti, filosofi, teologi, oameni de stiinta, revolutionari o definesc în diferite moduri, se ciocnesc, se contrazic, uneori cu violenta (semnul vitalitatii unei epoci), toti fugind, însa, printre relativitati, dupa acelasi absolut, purtând cu ei blestemul de a nu-l ajunge niciodata.

Dostoievski, Baudelaire, Nietzsche, Kierkegaard, Bergson, Husserl, Berdiaev, Pappini, Rilke, Gide, Unamuno, Spengler, Keyserling, Váléry, Bremond, Maritaine sau la noi, în România, Pârvan, Nae Ionescu, Blaga si multi altii, personalitati diferite atât ca structura cât si ca orientari, au dat si dau acestei epoci un caracter de armonie dezechilibrata, (observ ca m-a apucat si pe mine mania paradoxelor) care e necesar pentru a întretine starea de vesnica lupta, cu tendinta de a reduce totul la echilibru.

 

Daca epoca medievala a trait sub obsesia dogmei teologice, cea moderna sub obsesia dogmei stiintifice, cea contemporana traieste sub obsesia libertatii metafizice, care nu desfiinteaza pe niciuna din ele, ci le complecteaza, aceasta libertate neoprind pe om, ca în mod liber sa se afilieze dogmei, iar, în ciuda tuturor exagerarilor ei, aceasta epoca e singura care poate da omului constiinta existentei sale în spirit, deoarece, numai în masura în care e liber, omul e om.?

 

La calitatile de teoretician al artei se adauga, de pe acum, cele de polemist. Tânarul exeget polemizeaza cu Petru Sfetca, pornind de la articolul acestuia intitulat Razboiul antipoetic, publicat în „Tribuna Româna? (1 octombrie, 1943). Petru Sfetca, la rândul lui, porneste de la un comentariu al lui Marin Sârbulescu, publicat în „Fapta?, care are în vedere consideratiile scriitorului spaniol Jose del Rio Seinz din articolul La guerra antipoetica, din revista „Jo?. O insuficienta clarificare conceptuala si de atitudine estetica se observa în ambele luari de pozitie din aceasta polemica.

 

Pentru Ovidiu Cotrus libertatea creatorului este nelimitata, iar motivele si temele literaturii nu pot fi restrictionate. Conditia valorizarii nu sta în tema, ci în capacitatea autorului de a o ridica la nivelul artisticului.

 

Cu o buna mânuire a argumentatiei si o surprinzatoare stapânire a esteticii, Ovidiu Cotrus insista pe specificul estetic. El diseca si, din ratiuni de argumentare, explica mecanismul artei, care nu este si nu poate fi unul al imitatiei realului.  Pentru un poet adevarat nu exista materiale poetice sau nepoetice.