Ceea ce m-a frapat la eseul „Antirationalismul ecologic“1, aufost unele confuzii terminologice, în prima instanta, iar mai apoi lipsa de discernamânt despre rolul stiintelor, al ecologiei în particular, în realizarea proiectelor persoanei. Structura argumentului eseului mentionat este urmatoarea: 1) se descriu previziuni catastrofice ale ecologismului, 2) se arata ca ecologismul propune ca solutie pe termen lung reeducarea fiintei umane, iar pe termen scurt masuri care duc la încetinirea dezvoltarii în tarile civilizate si practic la stoparea ei în tarile lumii a treia, 3) consecinta reeducarii propuse de ecologism este spalarea creierului, degradarea fiintei umane; în acest sens se asociaza ecologismul cu politicile selectioniste ale lui Hitler, 4) se face o analiza a unor previziuni mai vechi, din care rezulta ca acestea nu s-au adeverit, si se arata cauzele stiintifice pentru care nu s-au adeverit, 5) se aduc argumente ca unele dintre previziunile prezente nu sunt suficient fundamentate stiintific si ca exista presiuni asupra cercetatorilor care nu se încadreaza în mainstream, 6) se deduce ca nu stim nimic despre deteriorarea naturii si ca, 7) deoarece se bazeaza pe frauda intelectuala si duce la degradarea persoanei umane, fundamentalismul ecologic înseamna „retragerea colectiva din ratiune“.
Erorile majore ale acestui argument, fara a intra în dispute factuale de detaliu, sunt urmatoarele: 1) se utilizeaza interschimbabil atributele ecologic si ecologist: „antirationalism ecologic“, „milenarism ecologist“, „frauda ecologica“, 2) în pasul 6 se generalizeaza de la cazuri particulare catre toate teoriile despre deteriorarea mediului.
Ecologia este o stiinta, la fel ca fizica, în timp ce ecologismul este o ideologie. Sursa confuziei este probabil omonimia cu deep ecology, care însa este un ecologism autobotezat ecologie. Sistemele ecologice pe care le studiaza ecologia sunt entitati la fel de reale ca electronii. Asa cum nu toate teoriile despre structura atomului au fost acceptate, la fel este si cu teoriile despre sistemele ecologice. Totusi unele teorii fizice ne-au permis sa construim televizoare. Ce facem cu televizoarele e problema noastra, nu a fizicii. La fel, unele teorii ecologice ne permit sa gestionam capitalul natural mai bine ca pâna acum pentru atingerea intereselor noastre.
Principalele exemple date de domnul Ungureanu sunt de nivel global. Deteriorarea mediului are loc însa la diferite scari spatio-temporale, de la nivel local la nivel global. Cunoasterea referitoare la functionarea planetei este cel mai greu de obtinut, de unde si disputele din comunitatea stiintifica. Dar miza economica a cunostintelor despre nivelul global este cea mai mare, de unde si tentatia de a utiliza în graba cunostinte uneori incomplet fundamentate. Totusi, la nivel local si chiar regional stim cu certitudine o multime de lucruri. De exemplu, stim ca taierea padurilor în bazine hidrografice duce la cresterea riscului de inundatii – iar efectele s-au vazut. Acesta este un fapt cert. În baza unor astfel de cunostinte, orice guvern rational va trebui sa ia masuri de control al despaduririlor, indiferent de ideologia partidelor din care provin guvernantii. Care masuri sunt mai bune depinde si de alte scopuri ale oamenilor, diferite de cel de a nu-ti intra apa în casa. De exemplu, de scopurile de a fi liber si de a dispune de proprietatea ta privata. Ecologia nu poate da întreg raspunsul la întrebarea „cum se construiesc politicile publice de mediu?“, pentru ca acestea se afla într-un sistem de politici publice.
Felul în care biologia si ecologia pun natura în centrul lumii este unul diferit de cel în care ecologismul face acest lucru. Biologia si ecologia lucreaza de facto, ca orice alte stiinte ale naturii, cu presupozitia de realism naiv. Disputa referitoare la statutul termenilor teoretici si altele de acest fel nu sunt interne tagmei oamenilor de stiinta (din pacate!). Prin urmare, omul este tratat ca un sistem natural prin chiar presupozitiile fundamentale cu care lucreaza oamenii de stiinta. Cercetatorii care au o respiratie culturala mai larga sau au reflexe identitare bine formate în timpul celor sapte ani de acasa sunt capabili sa puna în context existential rezultatele cercetarii. Ceilalti nu. Chiar daca, în urma proiectului comunist de creare a omului nou, grupul acestor „ceilalti“ este dominant în România, situatia este contingenta, nu necesara2. Presupozitiile necesare pentru implementarea proiectului stiintific nu implica generalizarea lor la întregul spectru de proiecte umane. Dar cele ale ecologismului, da. Ecologismul este în mod programatic expansionist, în timp ce stiinta doar atunci când este pervertita de persoanele implicate3. Relatia dintre om si natura poate fi gândita religios ca una de simpla opozitie a unor creaturi, dintre care una e privilegiata. Sau poate fi gândita stiintific ca una de subsumare a omului naturii, de reducere a persoanei umane la corp, asa cum accepta biologia, ecologia si ecologismul. Sau poate fi gândita fenomenologic astfel: eul este un ansamblu de proiecte structurate de scopurile alese de catre sinele sau în mod liber din lume si de resursele identificate în lume pentru atingerea scopurilor.
O tipologizare a resurselor duce inevitabil la caracterizarea unora dintre ele ca fiind naturale. Prin urmare, a vorbi despre natura nu este irelevant pentru om. Cunoasterea naturii are un rol instrumental pentru om. Stiintele naturii sunt necesare, desi nu suficiente pentru realizarea proiectelor de viata umane. Piramida lui Maslow, criticabila pentru obiectivismul exagerat, prinde ceva din acest adevar. Vrem sa ne ratam viata? Sa ignora m atunci limitele în utilizarea resurselor naturale.
Interventia divina intramundana are loc prin mecanisme pe care în mod principial nu le putem întelege, chiar daca avem credinta – sau poate tocmai pentru ca o avem. Nu putem respinge din principiu ca în rezolvarea problemelor de zi cu zi vom fi ajutati de minuni. Poate unii dintre noi si speram în interventia divina. Iar altii dintre noi chiar am fost ajutati, ca prin minune. Dar n-ar fi oare o lipsa de responsabilitate sa ne bazam pe minuni pentru a sti daca avem ce da mâine copilului sa manânce?
Asumând, fara justificare aici, ca ordinea valorilor caracterizabile secvential într-un proces de reconstructie fenomenologica a lumii este „sacru, frumos, bine si adevar“4, zona misterului divin este zona sacrului, localizata la limita lumii existentiale. Nu este zona intramundanului, unde opereaza alte scopuri. Rolul peren si de maxima autenticitate al religiei este de a facilita accesul persoanei la sacru. Asumarea altor roluri de catre religie, în domeniul esteticului, eticului sau descrierii onticului, este justificata doar în masura în care aceste roluri secunde sunt subsumate explicit proiectului originar de accedere la sacru. În ce priveste stiinta, rolul autentic al acesteia este de a descrie onticul în termeni de adevar. Rolul stiintei este subsumat unor scopuri biologice corporale, dar la fel de necesare ca si Dumnezeu – desi poate mai putin specific umane. Expansiunea produselor cognitive ale stiintei catre etic, estetic si sacru înseamna o pervertire a ei care nu poate sfârsi decât prin autodiscreditare. În acest sens, sunt de acord cu Traian Ungureanu – daca am înteles bine miza atacului sau.
Pe de alta parte, reducerea descrierii naturii la cea necesara pentru a accede la sacru, de exemplu la textul biblic, altfel spus expansionismul institutional religios catre teritoriul autentic al stiintei, este o pervertire a religiei5. Acest lucru nu transpare din analiza autorului mentionat, desi ar fi trebuit. Eseurile-torpila, daca nu au în ele si grauntele dialogului, daca nu spun ce e bun la cealalta parte – fie si aluziv sau într-o nota de subsol6 –, cel mai adesea risca sa duca la escaladarea unui conflict centrat pe o problema falsa7. Sa faca rau, desi au vrut sa faca bine. În concluzie: 1) ecologia furnizeaza cunostinte si solutii pentru a lua decizii rationale cu privire la felul în care ne atingem unele dintre scopurile asociate procesului de dezvoltare personala, inclusiv sociala ca instrumentala pentru cea personala, 2) solutiile furnizate de ecologie trebuie puse în contextul mai larg al tuturor scopurilor umane, iar aceasta nu se poate face decât având o reprezentare a rolurilor distincte ale discursurilor stiintifice, religioase etc., atât în sens ontologic cât si ontic, 3) fundamentalismul ecologist nu trebuie confundat cu ecologia. Dincolo de criticile de mai sus, salut aparitia eseului domnului Ungureanu ca pe o intentie de corectie necesara aplicata ecologilor care tind sa fie si ecologisti fundamentalisti, sau macar fundamentalisti stiintifici8, eficienta doar în masura în care acesti indivizi citesc reviste de cultura, ceea ce personal ma îndoiesc.
1 „Antirationalismul ecologic: o mâna spala pe alta si împreuna creierul“ de Traian Ungureanu, Idei în Dialog, decembrie 2006, pp. 3-4.
2 Am publicat câteva opinii despre situatia din Occident în eseul „Lantul fiintei: inversarea inversarii sensului“, Idei în Dialog, mai 2005, pp. 26-27.
3 Ceea ce nu înseamna ca pervertirea stiintei nu trebuie semnalata si criticata, de exemplu în „Pericolul fundamentalismului stiintific“, http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?step=articol&id=434
4 Drumul ontic catre planul fenomenologic are loc invers, dinspre adevarul stiintific catre sacru, ceea ce revine la o ajustare si completare a teoriei kirkegaardiene a stadiilor.
5 Tendintele de expansiune nelegitima ale religiei si stiintei pot fi întelese ontic ca mecanisme ale evolutiei culturale, în particular ale evolutiei institutiilor. În fond, institutiile stiintei sunt rezultatul externalizarii unei parti din misiunea asumata initial de religie în urma unei lupte politice de lunga durata. Faptul ca acum pericolul expansionist vine mai ales din partea stiintei nu trebuie sa ne faca sa uitam procesul lui Galilei.
6 Ideea din finalul eseului ca este de bun-simt sa te speli pe mâini mi se pare prea putin în acest sens.
7 Sau poate ca gresesc, si e o naivitate sa încerci sa fii rezonabil, sa ai discernamânt în spatiul public. Discernamântul ar fi atunci doar pentru uz privat, iar spatiul public ar fi în mod inerent al adevarurilor partiale si al falsului.
8 Ca sa nu mai vorbim de faptul ca în regimul comunist biologii, în particular ecologii, prin preocuparile lor evolutioniste, au coordonat educatia ateist-stiintifica din România. Sa se fi crestinat dupa 1989?