De la Proverbele lui Solomon şi de la Panciatantra încoace literatura sapienţială s-a îmbogăţit enorm. Există perioade istorice când gustul pentru gnomic şi sapienţial este considerabil. Există însă şi perioade când acesta dispare aproape în întregime, ca în zilele noastre, când vorbele cu tâlc, înţelepciunile, filozofarea sunt izgonite de vorbele goale, de arbitrar în gândire, de spectacolul vanitos al talk-show-urilor.
În general literatura de acest gen are o funcţie didactică şi moralizatoare, ce pare cu totul jena(n)tă astăzi, când lumea este plină de atotştiutori, de je m’en fiche-işti şi de amoralism. Nu vrem să deplângem „vremile de aur a scripturilor” înţelepte, vrem doar să atragem atenţia şi asupra altei specii de înţelepciune, nu întotdeauna profund sau necondiţionat morală, ci raţionalist-analitică şi pragmatică, deci eficient egoistă. Aşadar un îndreptar de înţelepciune practică – Manual de înţelepciune pentru oamenii de rând – a fost publicat la Editura Limes (Cluj-Napoca, 2006, traducere: Mircea Petean) prin strădania lui Vasile Igna. Semnatarul lui, un anume prelat şi teolog polonez pe numele său Joseph-Maria Bochenski, multă vreme trăitor în Elveţia, a fost îndemnat să scrie un asemenea îndreptar popular pentru a dezvălui câte ceva din experienţa personală şi despre înţelepciunea de a parcurge o viaţă îndelungată şi fericită. Autorul însuşi a traversat, sănătos şi lucid, secolul XX de la un capăt la altul: s-a născut la 30 august 1902 (Polonia centrală) şi a răposat întru Domnul la 8 februarie 1995 (Elveţia). În cursul îndelungii sale vieţi, s-a mai preumblat, în calitate de profesor, pe la universităţi şi institute din Statele Unite, Canada, Italia şi Germania.
Scris în jurul vârstei de 90 de ani, Manualul…se alcătuieşte dintr-o suită de pericope raţionale despre arta de a trăi fericit până la adânci bătrâneţi, iar aceasta în ciuda Ecleziastului care clamează de îndată ce deschide gura: Vanitas vanitatum et omnia vana. Înţelepciunea lui Bochenski este prin urmare, din capul locului, una stoică şi uşor hedonistă, într-atât ea ne îndeamnă să uităm deşertăciunea vieţii, terminată inevitabil şi iremediabil prin moarte, şi să ne bucurăm de numeroasele ei clipe. Un carpe diem pentru toată lumea. Esenţa demersului lui Bochenski rezidă tocmai în dăscălirea novicilor interesaţi de o astfel de ars vivendi. Înţeleptul nonagenar le predă neiniţiaţilor o suită de propoziţii şi de reguli practice pentru a-l ajunge din urmă întru fericire şi număr de ani.
Cartea este organizată în trei capitole importante care tratează despre Principii fundamentale, Reguli de comportare faţă de aproapele şi Morală, etică şi înţelepciune. Primele două se rezumă la partea practică a învăţăturii, în vreme ce ultimul clarifică nişte chestiuni ce ţin de fundamentarea ei. Cu acest prilej autorul subliniază diferenţele de natură empirică sau ştiinţifică dintre morală, etică şi înţelepciune. În vreme ce morala nu este o ştiinţă, iar etica este, în vreme ce morala însemnează un cod de legi care se bazează pe obligaţia necondiţionată şi implicită de a le respecta, iar etica este o sumă de propoziţii ce răspund sau explică de ce este necesară morala, înţelepciunea este întemeiată pe un principiu fundamental categoric şi totodată pe legi condiţionale care nu sunt totdeauna neapărat morale. Dacă o lege morală ne spune că este o datorie să salvăm un copil de la înec, iar o propoziţie morală poate pune problema „de ce este o datorie salvarea unui copil” dând şi răspunsul de rigoare, înţelepciunea oferă sfaturi practice folositoare unei conduite care să ne ferească de conflicte, suferinţe, nemulţumiri, frustrări etc. şi să ducă la îndeplinirea principiului ei fundamental: „Acţionează în aşa fel încât să trăieşti fericit îndelung”. Reguli recomandate de această înţelepciune practică îndeamnă, de pildă, să eviţi să te cerţi cu autorităţile, să fii „deosebit de amabil cu oamenii bogaţi”, să nu ai încredere în primul venit, să nu-i consideri pe necunoscuţi superiori ţie ş. a. m. d. Este deci firesc să ne întrebăm, dimpreună cu autorul Manualului…, ce au comun legile morale şi cele sapienţiale. Iată argumentarea lui Bochenski:
„Mai întâi, cel puţin în aparenţă, ele sunt, ca şi preceptele morale, legi iar nu propoziţii. Ele spun ceea ce trebuie să fie iar nu ceea ce este. Apoi – şi asta contrar preceptelor moralei – ele sunt ipotetice, nu categorice. Nu obligă decât cu o anumită condiţie. De pildă, trebuie să fii deosebit de amabil cu cei bogaţi numai dacă doreşti să le câştigi simpatia. Dacă simpatia unui bogat nu mă interesează, nu sunt deloc silit să fiu mai amabil cu el decât cu oricare altul. În limbajul logicii, preceptele înţelepciunii iau forma condiţională: ’Fă p dacă vrei q’. ” (pp. 93-94)
O problematică aparte impune morala religioasă. Ea se bazează, în opinia lui J.-M. Bochenski, pe frică şi nu pe obligaţie. Există, în opinia lui, două feluri de morală religioasă: una bazată pe frica servilă (frica de a nu greşi, frica de pedeapsă), iar alta pe frica filială (frica de a nu supăra pe cineva drag, aici pe Dumnezeu). Dacă orice om are datoria de a fi moral, nu orice om respectă preceptele moralei religioase, deoarece aceasta este liber consimţită. Laicismul poate fi universal pe câtă vreme religiozitatea are surse doctrinare.
În sfârşit, atingerea obiectivului fundamental al înţelepciunii predicate oamenilor de rând se face practic prin respectarea unor principii şi reguli precum: primatul vieţii, apărarea acesteia („Nu fi prost; nu te lăsa ucis!”) şi ocrotirea sănătăţii personale, bucuria de a trăi, spiritul activ („Să ai mereu un scop de atins”), bucuria clipei şi trăirea în prezent, autonomia şi seninătatea spirituală, prudenţa, cunoaşterea de sine, asigurarea viitorului, moderaţia şi cumpătarea, tăria, îndepărtarea fricii de moarte, obiectivitatea, circumspecţia, discreţia, distanţa, simpatia, fidelitatea, solidaritatea etc. Explicitările şi sfaturile necesare sunt oferite de autor de îndată ce enunţă aceste principii şi reguli, pe care tot el are grijă să le situeze de fiecare dată în interiorul sau în marginea moralei. „Nu fi prea amabil la prima întâlnire”, „Fii independent faţă de ceilalţi în gândire şi în sentimente”, „Flatează-ţi partenerul”, „Fii deosebit de amabil cu oamenii bogaţi şi puternici” sau „Pe cât posibil, nu minţi şi nu induce deloc în eroare” nu sunt recomandări întru totul morale. Ele sunt însă practice şi protejează individul, fiindcă, în viziunea lui Bochenski, fericirea este în bună parte egoistă. Această realitate odată acceptată şi întreţinută de o iubire de sine firească duc la prezumţia longevităţii, care devine adeseori o realitate confortabilă a celor care trăiesc integri (senini şi fără prea multe compromisuri) şi sănătoşi până la vârste înaintate.
Manualul de înţelepciune pentru oamenii de rând al lui Joseph-Maria Bochenski îndeamnă la meditaţie şi la conformare cu multe din învăţăturile sale. Bineînţeles, cu condiţia să vezi şi să auzi, să vrei şi să (mai) ştii să citeşti, să te sustragi logoreei în curs de generalizare…
