Contrafort, Nr. 9 - 10 / septembrie - octombrie 2009


Contrafort - 15 ani (Ce înseamnă şi ce a însemnat pentru Dumneavoastră revista „Contrafort”?)



În octombrie 2009, revista Contrafort împlineşte 15 ani de la apariţie. Am publicat în acest interval de timp 180 de numere de revistă, am traversat perioade mai faste şi momente mai dificile din punct de vedere editorial şi administrativ, dar n-am abdicat, sperăm, de la programul nostru: o revistă de calitate, care să slujească spiritul critic şi valorile culturii române. Cu acest prilej aniversar, vă adresăm o singură întrebare, la care vă rugăm să răspundeţi în nu mai mult de 10 propoziţii (e o exigenţă simbolică - cuvântul „contrafort” are 10 litere). Dar se poate răspunde şi mai scurt.

Ce înseamnă şi ce a însemnat pentru Dumneavoastră revista „Contrafort” în aceşti  15 ani de existenţă pe piaţa revistelor de cultură româneşti?

 

Carmen Firan

 

S-a întâmplat să moşesc, oarecum, Contrafortul, şi o văd şi azi, din New York, ca pe una dintre cele mai serioase publicaţii literare româneşti, europeană în spirit, modernă şi dezinhibată, evitând cu inteligenţă şi bun-simţ periferia, derizoriul, complexele identitare, conjuncturile şi provincialismul de orice fel. Mi-i amintesc pe Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, tineri curajoşi, luptători insistenţi şi delicaţi, veniţi la Bucureşti în urmă cu 15 ani să propună susţinerea unui proiect cultural clar care bătea multe dintre întreprinderile literare bucureştene solidificate în timp. Timpul a fost de partea lor, chiar când timpurile le-au fost împotrivă, tocmai pentru că au optat pentru valoare şi continuitate. Naşterea Contrafortului a reprezentat cea mai bună contra-carare a obscurantismului politic şi un puternic fort al limbii şi culturii române de oriunde. Îi doresc alte multe decenii de existenţă şi evoluţie.

 

Serafim Saka

 

Sunt departe de a cunoaşte piaţa publicaţiilor literare şi de cultură care apar azi în spaţiile româneşti, asta însă nu mă împiedică să fiu convins şi să spun şi altora – şi chiar să mă iau şi de piept şi să aduc şi dovezi, dacă e cazul – că revista Contrafort a lui Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu a ajuns, în numai 15 ani de dificilă existenţă, să-şi crească, odată cu armada de autori, şi un cititor atât de bicisnic şi neajutorat la început. Zic de cititorul de pe Acest Mal deprins cu lamentări rimate şi fudulii nemotivate, că cel de Dincolo, răsfăţat cum ştim că este, este mai greu să-i intri în voie.

Depăşind şi acest obstacol – dar şi alte atâtea! – aţi avut şi aveţi curaj şi destule energii intelectuale ca să denunţaţi  şi să ţineţi piept puhoiului de netrebnicii de tot soiul prin care ne-a fost dat să trecem  şi care se mai ţin, morţiş, de noi.

Cred că la aceste puţine cuvinte s-ar cuveni să vă zic un mare mulţumesc pentru tot ce sunteţi şi ştiţi, atât de inega­labil, să faceţi în întregul spaţiu românesc!

Al vostru de 15 şi pentru totdeauna ani…

 

Constantin Cheianu

 

Este greu să nu cazi în păcatul elogiului nemăsurat când vorbeşti despre Contrafort. Nu neapărat pentru meritele publicaţiei „pe piaţa revistelor de cultură româneşti”, ci - chiar aşa - pentru ce a însemnat/înseamnă pentru tine personal.

În mod sigur, aş fi avut mai puţine exigenţe faţă de scrisul meu, dacă la Chişinău nu exista Contrafort. Indiferent de genul scrierilor şi de publicaţia la care aş fi scris.

Fără Contrafort cred că m-aş fi îngrijit mai puţin de acea parte a naturii mele care îl determină pe orice om să ia foarte în serios ceea ce i se întâmplă lui şi lumii din jurul lui.

Contrafort continuă să mi se pară, în Basarabia, o revistă uşor „extraterestră”. Nu ştiu cum reuşesc cei doi colegi ai noştri, Vasile şi Vitalie, să o ferească cu atâta grijă de provincialismul, amatorismul şi celelalte „isme” atât de proprii locului.

Când scriu pentru Contrafort, totul e oarecum altfel: mă mobilizez altfel, caut în mine un alt personaj, mai serios şi mai subtil, decât cel care sunt de obicei şi îmi închipui că locuiesc în altă parte decât în Republica Moldova. Asta fac de 15 ani şi lucrul acesta nu a putut să nu lase urme bune şi adânci.

 

Mariana Codruţ

Contrafortul a însemnat şi înseamnă foarte mult pentru mine. Pentru că acolo am prieteni, pe care îi apreciez pentru scrisul lor şi pentru faptul că fac o revistă curajoasă şi de calitate, un reper – îmi place să cred - pentru cei din Basarabia, dar şi pentru destui dintre românii de dincoace de Prut. Îi doresc viaţă lungă!

 

Leo Butnaru

 

Contrafort este revista care îşi onorează plenipotenţiar şi numele (de botez!), inclusiv în simbolismul său, şi programul pe care şi l-a propus, ca fapte ulterioare, acest ulterior durând deja, iată, 15 ani. Cei ajunşi autori aici (prin selecţie... estetică, axiologică) sunt mândri să scrie pentru o astfel de publicaţie notorie în întreg registrul de gen al presei româneşti. Eu unul îi sunt recunoscător Contrafortului pentru că, generos şi atent precum e, mi-a găzduit şi îmi găzduieşte cosmogramele, unele din care constituie partea covârşitoare din volumul de eseuri A opta zi, publicat de Editura ICR anul trecut.

Îi felicit pe cei doi buni prieteni şi colegi, Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, care s-au dovedit ctitori de bun augur pentru un edificiu-instituţie, numit Contrafort – această realitate spirituală atât de sesizabilă; această certitudine a harului şi valorii.

 

Nicolae Prelipceanu

O lumină adevărată care vine de la răsărit

 

Revista Contrafort împlineşte luna aceasta 15 ani de la apariţie. Din 1994, şi până azi, de-a lungul celor 180 de numere publicate, prin hăţişurile politicii şi ale vieţii sociale atât de complicate din Republica Moldova, această revistă, iniţial a tinerilor scriitori, acum a tuturor scriitorilor de o anumită direcţie, europeană, din acea parte de lume, revista iniţiată şi realizată de Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu s-a păstrat în competiţie, o citeşti cu acelaşi interes pe care l-ai acorda unei bune publicaţii literare de dincoace de Prut. Asta poate părea peiorativ, adică de ce să fie revistele de aici mai cu moţ? Prin 1991 sau poate 1992, când câţiva scriitori de la Bucureşti, printre care Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Laurenţiu Ulici, au afirmat în faţa prim‑ministrului moldovean de atunci, Mircea Druc, şi a ministrului Culturii, Ion Ungureanu, că promovarea literaturii din Basarabia trebuie făcută strict pe criteriile valorii şi nu prin ipocrite „poduri de flori”, aceştia nu au mai „beneficiat” la final de strângerea de mână a prim-ministrului, care s-a supărat. Pentru că limba română din Basarabia fusese scrântită de rusismele băgate cu de-a sila în lexic şi în pronunţie, nici literatura nu era mai brează. Or, scriitorii care publică în Contrafort, de la Vladimir Beşleagă, seniorul prozei basarabene, la ultimul debutant, tocmai asta fac: sincronizează cele două feţe ale literaturii române, astfel încât ele să poată fi judecate împreună, aşa cum şi sunt, una singură. Pentru mine Contrafort înseamnă una dintre puţinele raze de lumină care vin de la răsărit, acum şi altele, dinspre politică, dar timp de 15 ani multe n-au fost. Nu că „nasc şi la Moldova oameni”, cum cu sfătoşenie antipatică se spune, ci că şi Moldova e, cultural vorbind, în rândul Europei, ca să spun altfel al lumii. Dacă Jules Verne scria despre un „căpitan la 15 ani”, Contrafort e de mult un căpitan al literelor de dincolo de Prut şi, la o adică, al literelor româneşti în general. Nu am răspuns eu exact la întrebarea voastră, dar cred că e mai important ce înseamnă Contrafort pentru literele româneşti decât pentru mine, care sunt doar o virgulă a lor.

 

Tamara Cărăuş

 

Cîndva, în învălmăşeala unor căutări/răfuieli identitare şi în nişte circumstanţe destul de publice, am declarat Contrafort-ul „ideologia corectă”. Acum, cînd zbuciumul identitar (mi) s-a potolit şi nu-mi mai proiectez nedumeririle (identitare) asupra celorlalţi, afirmaţia despre Contrafort şi poziţia lui o găsesc, oricum, validă. Însă relaţia mea cu revista Contrafort nu se rezumă la această „intimitate ideologică”. Primele numere, pe care le citeam cu dicţionarul descifrînd „neologisme”, de fapt doar cuvinte neştiute de mine pînă atunci (printre care şi cuvîntul „contrafort”), au trezit dorinţa de a putea scrie şi eu într-o zi texte pe măsura Contrafort-ului. Iar apoi, în nişte ani marcaţi de „luxul” disperării şi inacţiunii, dacă se întîmpla ca în inacţiunea mea, inevitabil cinică, să mă uit totuşi peste Contrafort... mi se făcea ruşine pentru luxul meu. Contrafort-ul rezistă şi astfel ajută, uneori, fără să ştie, la regăsirea mizelor pierdute.

 

Nicolae Negru

 

Contrafort a însemnat pentru mine o nouă etapă în jurnalismul cultural din Basarabia, o ieşire din provincie şi provincialism, o despărţire de etapa sentimentală, declarativă şi – de ce să nu recunoaştem? - demagogică în mare parte în procesul care se numea atunci „renaştere naţională”. Este un pod de cultură construit peste podul de flori. Este printre primele publicaţii ce-i uneşte pe românii de pe ambele maluri ale Prutului într-un spaţiu literar şi cultural comun. Este şi o fereastră spre spaţiul european.

Când spui Contrafort, te gândeşti neapărat la Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, scriitori talentaţi, personalităţi puternice, voci distincte, intelectuali pe baricadele democraţiei şi libertăţilor omului.

 

Maria Şleahtiţchi

O revistă europeană

 

Se consideră că cincisprezece ani ar fi în mediu segmentul de timp ce desparte o generaţie estetică de alta. Revista Contrafort, ritmic şi cu metodă, confirmă acest adevăr. Lansată ca revistă a tinerilor scriitori într-un gest-manifest al Generaţiei ’80 din Basarabia, Contrafortul s-a îngrijit de afirmarea unei neoJunimi literare, o imperioasă navetă a culturii române, dar de această dată nu pe axa Iaşi-Bucureşti, ci pe direcţia Chişinău-Bucureşti. De la Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, care-şi asumau programatic doar ce era valoare în literatura din Basarabia, propunîndu-şi să construiască pe verticală, spre cei mai tineri, cum ar fi Alex Cosmescu, literatura română din această parte şi-a înregistrat, în linii generale, însemnele calităţii în coloanele Contrafortului. Pe de altă parte, urmărind profilul revistei şi impactul ei în mediul cultural, dar şi social-politic, este evidentă evoluţia grupului contrafortist dinspre cultura română spre cea europeană şi universală. Spaţiul literar a devenit în timp tot mai larg, hotarele au fost abolite, iar diferenţa nu provoacă aici angoase şi frustrări.

Revista Contrafort a impus sobrietate, exigenţă şi echilibru. De-a lungul acestui deceniu şi jumătate, grija pentru calitate şi ţinuta culturală susţinută, mesajul de deschidere, sincronizare şi integrare în literatura continentului au făcut ca revista Contrafort să fie astăzi unul din liderii presei literare din sud-estul Europei. La mulţi ani, dragă redacţie! La mulţi ani, dragi colegi!

 

Vladimir Bulat

 

Contrafortul este un element de susţinere, sudură, sprijin. Indiferent de formă, aspect, dimensiuni, configuraţie (evident, îmi plac fără drept de apel cele ce ţin în picioare catedralele gotice!) acesta este necesar, şi estetic, şi funcţional. Împlineşte întregul. Îl face temeinic. Statornic. Vreau să cred că şi Contrafort îndeplineşte aceleaşi funcţii vitale în cultura contemporană românească, indiferent de maluri, valuri, convenţii şi aproximaţii politice, regiuni şi particularităţi geografice...

 

Călina Trifan

 

Pentru provincia noastră culturală, revista Contrafort a fost şi rămâne gura vitală de oxigen, fără de care n-am fi supravieţuit mediocrităţii şi izolării cronice impuse, să sperăm, doar până ieri, de regimul comunist. Contrafort-ul a făcut în aceşti ani lucrul cel mai important, şi anume, prin execrarea amatorismului şi mediocrităţii a eliminat clivajul dintre publicaţiile româneşti din Basarabia şi cele din România şi a devenit revista cu care poţi ieşi în lume şi pe care azi şi-ar trece-o pe blazon foarte multe instituţii. Contrafort-ul a reuşit ceea ce n-au reuşit partidele politice democrate în aceşti 19 ani de aşa-zisă independenţă – să ne ducă în Europa. Contrafort-ul a purtat multe bătălii şi şi-a adus contribuţia şi „la eradicarea lumii comuniste”. Contrafort-ul are rolul esenţial şi în decomplexarea noastră ca scriitori de limba română. Recunoaşte aproape toată lumea că publicarea în Contrafort egalează cu consacrarea. Contrafort-ul e un exemplu de supravieţuire culturală şi rezistenţă intelectuală. Meritele toate aparţin redacţiei, exclusiv lui Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu. Contrafort s-a numit şansa noastră. Pentru toate astea şi pentru că ne lăsaţi în suflete uşile speranţei deschise - Vă mulţumim! Îi urez, cu această ocazie, Contrafort-ului viaţă lungă, cititori profesionişti de pretutindeni care să-l aprecieze la justa valoare. Rămâneţi şi în continuare ceea ce aţi fost şi sunteţi – un contrafort ce ne desparte de... deşertul tătarilor!

 

Alexandru-Florin Platon

 

Voi răspunde foarte scurt (dar, sper că îndeajuns de elocvent): un „contrafort” al românităţii din cealaltă parte de ţară. Întrucît mi-a fost făcută onoarea de a mi se cere, încă de la început, acest lucru, l-am sprijinit şi eu, după puterile mele, cum voi face şi de aici înainte.

 

Vladimir Beşleagă

 

Apariţia în spaţiul nostru a revistei Contrafort, acum 15 ani, a însemnat un adevărat eveniment cultural-literar, pe care l-am salutat cu mult entuziasm, tot aşa cum fiecare număr nou îmi aduce alese bucurii şi satisfacţii...

Contrafort este nu doar o revistă a tinerilor scriitori, după cum se subintitulează, ci o publicaţie a tuturor scriitorilor, de orice vârstă, a scriitorilor buni, vreau să zic, din întreg spaţiul românesc.

Cu acest prilej remarcabil vreau să felicit din tot sufletul colectivul redacţional, şi, în primul rând, pe directorul publicaţiei dl Vasile Gârneţ şi pe redactorul şef dl Vitalie Ciobanu pentru rarisima performanţă în mediul nostru de a coaliza forţe autoriceşti dintre cele mai dotate şi active întru a face să sporească, pe parcursul acestor ani, prestigiul Contrafort-ului, care se situează printre cele mai ilustre reviste româneşti!

La mulţi ani!

 

Nicolae Leahu

Contrafortissimo

 

I. Solicitîndu-mi o opinie de „nu mai mult de 10 propoziţii” (cu precizarea că „se poate răspunde şi mai scurt”) despre ceea ce a însemnat „revista Contrafort în aceşti 15 ani de existenţă pe piaţa revistelor de cultură româneşti”, redacţia reputatei publicaţii îmi provoacă gena spartană (militară, cum se ştie). Încerc să-i exploatez vibraţia. Ezit, însă, între două cuvinte: enorm! şi totul! Au cîte două silabe, cinci litere şi tot atîtea sunete, adică sînt exact jumătăţile perfecte ale ansamblului... grafic şi sonor... Contrafort. Trag, totuşi, de percică primul lexem şi îl scot în faţa careului solemn. Deşi cam umflă viziunea, n-o deformează flagrant. Arunc, precum Orfeu, o privire pe text. Şi număr propoziţiile. Sînt în normă! Şi Contrafortul – așijderi. Nu-i ca Euridice. Nici un zeu nu mi-l poate lua – înapoi. Să sperăm, însă, că nici... înainte. Este! Să (ne) trăiască, hrănindu-se – copios! – din viitoru-i falnic! Pentru mine, revista Contrafort este semnul, SEMNUL că rezistăm: pentru că asediul continuă. Şi nu are sfîrşit...

II. Abia la o nouă încercare reuşesc să mă conformez exigenţelor şi să scriu cîteva rînduri de luat în seamă. Par să fie titlurile unor viitoare articole:

Voinicul cu piele de chinoroz

Un contrafort în cîmpie

Juniorul este senior

Cumpăna militantă

Păpădia de cremene

Concert simfonic pentru naţiunea adormită

La straja zidului părăsit şi neisprăvit etc. Ad multos-multos anos!

 

 

Vasile Romanciuc

 

Vie, dinamică, de o remarcabilă prestanţă intelectuală, revista Contrafort a schimbat faţa presei culturale din Basarabia, devenind o publicaţie de top în întreg spaţiul românesc.

Dezbaterile de idei, anchetele abordând probleme dintre cele mai variate, editorialele, poezia, proza şi critica literară, eseurile şi traducerile, interviurile, prezentarea succintă, „la cald”, a cărţilor proaspăt-apărute etc., etc. nu lipsesc în niciunul dintre numerele Contrafortului. Este admirabil efortul constant al revistei de a sprijini cu încredere talentele tinere care onorează numele de scriitor.

Contrafort înseamnă un mare pas – real, concret – în ceea ce priveşte unirea spirituală a celor două maluri de Prut.

Tot respectul meu pentru Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu, graţie cărora – în primul rând – Contrafortul este aşa cum îl ştiu cititorii: un simbol al libertăţii de exprimare artistică în Basarabia, un sinonim al literaturii de calitate, o revistă românească cu faţă europeană.

La mulţi ani, Contrafort!

 

Gheorghe Erizanu

 

Un pic de normalitate. Ieşirea din provincialism şi păşunism. Şi îmbătrânirea „tinerilor scriitori”.

 

Liliana Armaşu

 

Am avut mai multe etape de lectură a revistei Contrafort. Ţin minte că la începuturile ei, studentă fiind, o citeam cu admiraţie şi cu un fel de teamă că nu sunt tocmai cititorul ei ideal. Era ceva absolut inedit (cel puţin pentru mine) în presa literară de la noi şi încercam să mă obişnuiesc cu stilul ei aparte. Apoi, la Cluj deja, eram bucuroasă s-o descopăr la librăriile din centrul oraşului, alături de revistele locale şi bucureştene. Acolo, în capitala Ardealului, o citeam cu satisfacţia faptului că, iată, „o revistă de la Chişinău ţine pasul cu cele mai bune publicaţii literare româneşti” (spunea la un curs de sociologie a culturii un profesor de la Universitatea clujeană).

Revenită pe plaiurile natale, de această dată căutam Contrafort-ul pentru a-mi întări certitudinea că şi la noi se poate scrie literatură veritabilă, se pot edita reviste la cel mai înalt nivel; cu alte cuvinte, o citeam din convingere.

Un pic mai târziu, din câte ţin minte, în 2003, am publicat în revistă primul ciclu de poezie, de atunci încoace mai oferindu-mi-se câteva astfel de ocazii, fericite pentru mine, întrucât nu am reuşit nici până azi să-mi scot la Chişinău vreo carte de versuri, editorii noştri fiind prea indiferenţi la capitolul poezie. Nu-mi rămâne decât să-mi adun toate poemele din Contrafort pentru a avea la îndemână cel puţin un volum ales, într-un singur exemplar.

Cum citesc revista acum? Doar din convingere, cu admiraţie şi satisfacţie sufletească, fapt pentru care mulţumesc diriguitorilor şi colaboratorilor ei.

 

Nicolae Rusu

 

Acum 15 ani necesitatea unei reviste de cultură era mai mult decât evidentă. Apariţia Contrafort-ului a fost şi o replică a oamenilor de litere, în plan politic, a revenirii la putere în Republica Moldova a fostei nomenclaturi comuniste. Aceasta se deghizase în mantia unui partid care-şi machiase adevărata esenţă cu inofensivele şi atractivele noţiuni „agrar” şi „democrat”. Noua revistă susţine constant şi cu multă demnitate un înalt nivel al profesionalismului în cultură, ripostând ofensivei tot mai impertinente a proiectului moldovenismului primitiv promovat, de atunci şi până-n prezent, de forţele comuniste. Revista a demonstrat în toţi aceşti ani că între autorii de pe cele două maluri ale Prutului există doar o singură frontieră - cea politică. Iar cei care, întâmplător, nu au citit Contrafort-ul chiar dacă au auzit de această revistă, nu au de unde să-şi dea seama că Reunirea celor două state româneşti s-a produs odată cu apariţia ei, încă în octombrie 1994. Poate e cazul ca revista să apară şi în limba rusă, s-o citească şi românofobul V. Klimenko din Consiliul municipal Chişinău, care ne ameninţa recent cu un război civil în cazul Reunirii. Ar citi echilibratele şi chibzuitele texte ale autorilor din R. Moldova şi din România (sunt atât de mulţi şi de valoroşi, că n-ar ajunge o pagină de revistă pentru a-i nominaliza) şi s-ar dumeri, poate, că românii n-au coarne şi coadă. Iar cultura rusă şi cea română în contextul celei universale în nici un caz nu sunt rivale, ci se completează reciproc. E de ajuns să citească, cu regularitate, Contrafort-ul.

 

Iulian Ciocan

 

În aceşti 15 ani (!), Contrafort a fost mereu o prezenţă insolită în peisajul cultural românesc. E o revistă cu adevărat europeană, de o aleasă ţinută estetică, în paginile căreia se întîlnesc scriitori de pe toate meridianele. Contrafort nu doar a întreţinut spiritul critic în literatura basarabeană, ci şi a fost/este o rampă de lansare pentru mulţi tineri literaţi. Mă bucur că am avut şi eu posibilitatea de a debuta în această revistă. Am învăţat multe de la redactorii şi autorii acestei publicaţii. E un adevărat tur de forţă ceea ce au realizat neobosiţii Vasile Gârneţ şi Vitalie Ciobanu. Sper că vor avea puterea să continue proiectul. Îi felicit!

 

Oleg Bernaz

 

Referitor la perioada comunistă din România şi la formele de a-i opune rezistenţă, circula o anume sintagmă: „rezistenţa prin cultură”. O formă pasivă, spun unii (căci e situată în afara circuitului şi dezbaterilor sociale, publice). Ea avea un caracter privat (într-un cerc închis de prieteni unde se citeau şi se discutau texte nu tocmai în acord cu puterea). Din acest motiv, această formă de rezistenţă era socotită a fi puţin eficientă. Nu aş vrea să particip la această dezbatere, ci să spun că pentru mine Contrafort înseamnă o formă de rezistenţă prin cultură la puterea ce s-a instalat în Moldova în ultimii opt ani de conducere totalitară. În cazul Contrafortului, acest mod de rezistenţă are o dimensiune publică: fapt ce conturează libertatea cuvântului şi conştiinţa critică într-un cerc mai larg al dezbaterilor publice.

După cum putem observa, în interiorul pieţei româneşti a revistelor de cultură această dimensiune a unui fenomen cultural (libertatea cuvântului, conştiinţa critică) înseamnă deja un lucru firesc, de la sine înţeles. Deşi, am putea spune, cu multiple devieri (dezbaterea se transformă, de multe ori, într-o ceartă cu injurii). Speranţa mea este ca revista Contrafort va şti să continue exerciţiul bunului gust al libertăţii.

 

Vitalie Sprânceană

 

Contrafortul este o bucătărie culturală „tradițională”, în cel mai tare și mai bun sens al tradiției, în care s-a gătit şi „se gătește” bine, cu gust, stil și răbdare, pe baza unor rețete vechi și încercate. Farmecul acestei bucătării e că a știut să-și păstreze calmul, dibăcia și atașamentul față de tradiție, în pofida apariției (și dispariției rapide) a unor fast-food-uri culturale care propuneau soluții de „5 min” ori idei împrumutate/vândute la localnici cu suprapreț... Pentru mine Contrafortul a însemnat un etalon, apoi un arbitru, pe urmă un înțelept, acum e o enciclopedie... și mi-aș dori să mai însemne, încă mulți ani înainte.