Observator cultural, Nr. 236 / 1-7 octombrie 2009


Întoarcerea acasă: Horia Damian

 Mihai Plămădeală


Pe 22 septembrie a avut loc la Muzeul Naţional de Artă Contemporană vernisajul expoziţiei Horia Damian. Este vorba despre unul dintre evenimentele artistice de maximă importanţă la care avem şansa de a participa în calitate de vizitatori. Înainte de orice altceva, artistul s-a întors în ţară, printr-o serie de lucrări, după şase decenii. Apoi, alături de Brâncuşi şi de Paul Neagu, Horia Damian este unul dintre cei mai (re)cunoscuţi artişti români peste hotare. Pentru cunoscătorii operei sale, rîndurile de mai jos vor avea un ridicat grad de redundanţă, dar ţinînd cont de absenţa din colecţiile naţionale a lucrărilor de (maximă) maturitate ale artistului, din fericire nu şi din literatura de specialitate, putem risca a (re)aminti cine este protagonistul actualei expoziţii. Pînzele de la MNAR sau Muzeul Zambaccian, din perioada timpurie, deşi de o valoare incontestabilă, sînt departe de a vorbi prin ele însele despre complexitarea creatorului lor.
Horia Damian se naşte la Bucureşti, în 1922. Urmează cursurile Liceului Sfîntul Sava, perioadă în care începe să picteze. Primul său peisaj, după natură, este realizat la vîrsta de şaptesprezece ani. După bacalaureat, începe cursurile Şcolii de Arhitectură, pe care o părăseşte peste cîteva luni pentru a se înscrie la Facultatea de Drept. În aceeaşi perioadă participă la Salonul Oficial, unde obţine un prim premiu pentru desen. Anul următor este remarcat de colecţionarul Zambaccian prin intermediul a (doar) două picturi expuse la Salonul Oficial de Primăvară. În februarie 1942 urmează prima expoziţie personală la Ateneul Român, în urma căreia devine peste noapte un pictor cunoscut. Toate lucrările s-au vîndut în ziua vernisajului.
 

Prezenţa la Bienala de la Veneţia în cadrul Pavilionului Român a fost un pas logic. În 1943 a avut loc a doua expoziţie personală, la Sala Dalles, iar în 1945 a urmat a treia, la Ateneul Român. Un an mai tîrziu a obţinut Premiul „Anastasie Simu“ şi a plecat la Paris printr-o bursă de studii propusă de Jean Steriadi. Tînărul Horia Damian a fost primit în atelierul pictorului André Lhote, ale cărui cursuri le-a urmat timp de cîteva luni. În 1948 l-a cunoscut pe Fernand Léger şi s-a înscris la şcoala sa. Timpul petrecut la Léger a avut o mare importanţă pentru artistul român. Léger vorbea adesea despre „tonul local“ care semnifică culoarea reală a unui obiect, independent de jocul luminii asupra acestuia. Acest fapt l-a călăuzit pe Damian în depăşirea problemelor luminii şi ale diviziunii formelor cubiste.
În 1949, Damian l-a cunoscut pe Brâncuşi, în atelierul acestuia din Impasse Ronsin. 1950 este momentul familiarizării cu opera lui Mondrian, prin intermediul lui Felix del Marle, un susţinător entuziast al neoplasticismului. La începutul deceniului şase a pictat prima sa pînză importantă, Cerul înstelat, unde se găsesc în filigran toate motivele care vor fi dezvoltate ulterior în opera sa. Constanţa formelor relevă, după Gabriel Liiceanu, „o căutare cvasimistică a monumentalităţii arhitecturale“. Personalitatea artistică a lui Horia Damian se manifestă deja din plin prin intermediul geometrismului pur. Este punctul de plecare al unui limbaj complet nou.
 

În 1952 a expus la Galerie Arnaud împreună cu André Enard, Ellsworth Kelly, Nicolas Ionesco, Charles Maussion şi alţii. În acelaşi an, realizează, la solicitarea lui Fernand Léger, şaptesprezece vitralii pentru biserica din Audincourt. Expoziţia Divergences, de la Galerie Babylon din Paris, completează realizările anului. În 1953, artistul cucereşte scena europeană, după cea românească şi franceză, expunînd în Franţa, Austria şi Germania. Este intervalul cînd a pictat Septagonul albastru, lucrare importantă pentru viitorul operei sale.

Reîntîlnirea cu Brâncuşi a avut un impact uriaş asupra artistului, care l-a cunoscut în aceeaşi perioadă şi pe Auguste Herbin – un alt personaj important al vieţii sale. Între 1954-’59, Horia Damian pare să fi avut presentimentul operei care avea să vină. A căutat şi a experimentat tehnici neconvenţionale. Dintre operele acestei perioade a distrus o mare parte. În 1957 l-a cunoscut pe Yves Klein, cu care a legat o prietenie trainică. Tot atunci, lucrările sale au trecut oceanul, fiind expuse în Statele Unite. Din 1959 a început să lucreze pînze de dimensiuni foarte mari, folosind în premieră poliesterul.

1965 reprezintă debutul seriei de piramide, prin expoziţia de la Stadler. În timpul acestei perioade, Damian abandonează într-o oarecare măsură pictura şi chiar basoreliefurile, dar laitmotivul unor semne sau module repetate este tot timpul prezent în creaţia sa. Piramidele lui Horia Damian sînt structuri simple, cu suprafeţe netede. În primele dintre ele, gradele unghiurilor sînt mari, edificiul avînd tendinţa (optică) de a se apleca uşor într-o parte. La bază există adesea o bandă albă sau în culoarea ansamblului. Cu timpul, gradele unghiurilor se reduc, piramidele dînd impresia unei tasări către bază. Culorile folosite sînt sobre: roşu, alb, albastru şi auriu.
În 1973 a participat la Bienala de la São Paulo, unde a obţinut Premiul Comunicação, iar anul următor l-a cunoscut pe Salvador Dalí, care i-a propus să construiască intrarea monumentală în Theatro Museo de Figuerés. Damian realizează macheta şi face mai multe călătorii în Spania pentru a supraveghea lucrările. În acelaşi an, la Aachen, realizează Calea Lactee, instalaţie de 125,5 metri lungime, acoperită cu 120.000 de sfere albastre (ca şi lucrarea). Thomas Messer, directorul Muzeului Guggenheim din New York, este entuziasmat de planurile instalaţiei Colina, pe care îi propune să o realizeze la Guggenheim. Proiectul s-a materializat în 1976. După expoziţie, Messer şi Radu Varia decid să o plaseze în faţa clădirii Seagram Building, din Park Avenue, Manhattan. În 1980 are loc la Pompidou expoziţia Proiectul San Francisco. Este vorba despre 21 de guaşe reprezentînd monumentul în toate momentele zilei; două mari pînze cu monumentul la prînz şi la miezul nopţii completează ansamblul. Expoziţia a călătorit şi la Bank of America din San Francisco.
 

În 1983, Horia Damian a realizat sculptura Mastaba, care a fost cumpărată de Stat(ul Francez) şi prezentată la expoziţia de la Grand Palais.
Pînă în 2007, artistul expune la numeroase galerii şi muzee din întreaga lume. Opera lui Damian poate fi periodizată astfel: anii ’50-’70 – constelaţii şi galaxii; anii ’70-’90 – marile proiecte vizionare; anii 2000 – perioada realului. Salvador Dalí a spus despre Horia Damian următoarele cuvinte: „Este cel mai genial dintre sculptori, dar şi cel mai subtil: astfel se explică recunoaşterea sa cu paşi mărunţi“.
 

Revenind la Expoziţia de la MNAC, aceasta nu trebuie ratată. Este o şansă unică de a vedea lucrări reprezentative ale operei lui Horia Damian. Sînt prezente picturi (pe panou, în tehnici mixte), sculpturi şi instalaţii din perioada de maximă creativitate a artistului şi din prezent (trecutul apropiat). Seriile „Eva dormind“, „Lancelot“, „Filozoful“, „Cer înstelat“, „Miracolul“, „Cetatea ideală“ îşi spun propriile poveşti în limbaj plastic, în coerenta şi inconfundabila manieră a lui Horia Damian. Întoarcerea sa acasă este completată de expoziţia paralelă de la Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti“, ce reuneşte 50 de picturi şi 200 de desene din colecţiile şi muzeele româneşti, din perioada timpurie.

Fiecare lucrare a lui Horia Damian este un univers în sine. Imaginile proiectate în rotaţie continuă la Muzeul Naţional de Artă Contemporană ni-l arată şi pe omul din spatele operei. O operă magistral pusă în valoare prin expunerea de la Bucureşti.