Cotidianul (www.cotidianul.ro), Nr. din 27 septembrie 2008

“Identitatea naţională” şi cultura nu mai sunt compatibile. Convieţuirea lor este de domeniul trecutului, iar cei care vor să salveze această căsnicie sortită eşecului o fac pentru a nu rămâne fără un reper de conştiinţă, indiferent cât de strâmb ar fi acesta.

Există o serie de paradoxuri în toată tevatura legată de expoziţiile sprijinite de Institutul Cultural Român. Nu o să mă leg de faptul că două evenimente ajung să treacă drept întregul palmares al ICR, pentru că acest lucru ţine de obnubilarea celor ce comentează activitatea instituţiei conduse de H.R. Patapievici şi Mircea Mihăieş.

În schimb, iată lista problemelor care fac din anchetarea ICR de către o comisie senatorială o glumă proastă. În primul rând, senatorii invocă nerespectarea “identităţii naţionale” ca standard în promovarea manifestărilor, motiv pentru ei de a declanşa ancheta cu pricina. Formula “identitate naţională” se găseşte în legea care reglementează funcţionarea ICR, însă nici un alt act normativ nu o defineşte, nu dă o explicaţie asupra a ceea ce semnifică ea.

Aşa că, fiecare este liber să înţeleagă ce vrea şi inclusiv să ancheteze după norme individuale o instituţie ce funcţionează după norme publice şi este finanţată din bani publici.
O dilemă filozofică ar fi, în acest sens, întrebarea dacă ICR poate finanţa un eveniment al unui cetăţean român de naţionalitate maghiară, ce doreşte să-şi promoveze identitatea naţională, sau doar al unui cetăţean de naţionalitate română? În primul caz, formula “identitate naţională” se dovedeşte incompletă şi, în consecinţă, inutilă (un institut public român care promovează identitatea naţională maghiară ar fi, într-adevăr o raritate şi mă îndoiesc de faptul că va primi suportul legislativului), iar în al doilea caz transformă legea respectivă într-una care face discriminări între cetăţenii Uniunii Europene, motiv pentru care România va trebui să o schimbe. Voluntar sau forţat.

Al doilea paradox este că unul dintre membrii comisiei, economist de profesie, a anunţat deja că vrea să verifice activitatea ICR din punct de vedere financiar-contabil. Însă, pe la ICR a trecut recent Curtea de Conturi, şi nu o dată, ci de două ori, negăsind nici o ilegalitate în cele câteva luni petrecute printre actele institutului. Astfel, demersul dorit de Gheorghe Funar este o simplă pierdere de timp, pentru care va fi însă plătit, tot din banii contribuabililor.

Al treilea paradox este nominalizarea lui Adrian Păunescu pentru a face parte din această comisie de anchetă. Nu o să reiau scrisorile sale de dragoste către Nicolae Ceauşescu sau injuriile aduse tuturor celor care îndrăznesc să-l întrebe despre activitatea sa de poet de curte. Voi sublinia doar faptul că, o instituţie care lucrează în mod vizibil, şi ai cărei angajaţi nu dorm în post, va fi controlată de un parlamentar care a fost filmat în timp ce dormea la serviciu.

Paradoxul numărul patru a fost exprimat tot de Adrian Păunescu, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV, unde a spus că Parlamentul are datoria să monitorizeze cheltuirea banilor publici. Ca să fiu mai clar, este vorba de acelaşi Parlament care le decontează unora dintre membrii săi chirii de sute de euro lunar, deşi aceştia au în proprietate locuinţe unde pot sta.

Se spune că, de fiecare dată când o problemă trebuie îngropată, se formează o comisie. Problema actuală nu este caracterul pornografic al unor lucrări prezentate în cadrul a două evenimente din cele câteva sute realizate de ICR, ci faptul că institutul promovează un tip de cultură ce le este străin multora dintre parlamentari, motiv suficient pentru aceştia de a încerca să-şi salveze propria opinie prin distrugerea celor care o contestă. Imaginaţi-vă că, într-o dimineaţă, Adrian Păunescu se trezeşte din somn şi vede că mare parte a operei sale nu mai este încadrată la capitolul cultură în manualele şcolare. Sau că vreo câţiva politicieni mai în vârstă, ce se cred a fi oameni de cultură, sunt puşi în faţa faptului de a accepta că singura cultură pe care o au este cea promovată de regimul comunist.